Actualizările over-the-air, de la distanță, pentru vehiculele moderne, au devenit deja un procedeu utilizat de tot mai mulți constructori. Chiar și așa, BMW ar putea primi premiul pentru cel mai mare număr de vehicule actualizate simultan.
Mașinile construite de BMW în ultimii ani, adică cele care dispun de sistemul de operare BMW 7, primesc cea mai amplă actualizare over-the-air (OTA). Sunt vizate peste 750.000 de automobile pe întreg globul, inclusiv în România.